Colonii de albine sălbatice

Albinele sălbatice sunt mult mai puțin vizibile decât coloniile gestionate de apicultori, însă ele formează o parte importantă a biodiversității europene.

Cercetările noi indică faptul că populațiile care trăiesc liber sunt supuse unei presiuni considerabile, iar modelele sugerează că numărul lor ar putea scădea drastic fără mișcarea continuă a coloniilor din populațiile gestionate.

O parte ascunsă a vieții albinelor Europene

Albina europeană de miere, Apis mellifera, este asociată în mod obișnuit cu stupii gestionați, însă unele colonii trăiesc independent în spații naturale sau semi-naturale. Aceste colonii pot ocupa cavități în arbori vechi, deschideri în stânci și alte locații protejate unde se reproduc și caută hrană fără a fi gestionate rutinat de oameni. Cercetătorii estimează că coloniile care trăiesc liber reprezintă aproximativ o șaseime din populația de albine de miere din Europa.

Existenta lor este importantă deoarece oferă o privire asupra modului în care albinele de miere supraviețuiesc în condiții mai puțin controlate. Distincția dintre coloniile gestionate și cele care trăiesc liber nu este întotdeauna clară. Albinele pot migra între cele două grupuri în mod natural. Un roi care părăsește un stup gestionat poate înființa o colonie într-un arbore, în timp ce reginele tinere din coloniile gestionate se pot împerechea cu masculi din coloniile care trăiesc liber.

O reducere semnificativă a populației

Un studiu publicat în Conservation Science and Practice a examinat informații de monitorizare din coloniile de albine de miere sălbatice din câteva țări europene. Cercetătorii au combinat observațiile de supraviețuire cu modelarea populației pentru a estima s-ar putea schimba coloniile fără un influx continuu de colonii din populațiile gestionate. Rezultatele indică o scădere mediană de aproximativ 56% pe o perioadă de 10 ani în condițiile modelate.

Acest rezultat a fost central pentru evaluarea stării de conservare a albinelor sălbatice din Uniunea Europeană. Situația nu este identică peste tot. Unele zone încă conțin colonii care trăiesc liber comparativ stabile, în timp ce alte populații par să fie mult mai vulnerabile. De exemplu, în Anglia au fost documentate colonii care rămân relativ stabile, în timp ce mai multe populații din alte regiuni se confruntă cu presiuni mai mari.

Cercetătorii subliniază și faptul că informațiile rămân incomplete. Au fost documentate peste 1.600 de locații de cuibărire în 15 țări, dar informații cuprinzătoare despre mărimea populației și tendințele pe termen lung nu sunt încă disponibile pentru multe părți din Europa.

De ce contează diversitatea genetică

Coloniile care trăiesc liber pot conține variații genetice valoroase. Spre deosebire de coloniile gestionate, unele populații sălbatice se confruntă cu presiuni de mediu și biologice fără același nivel de intervenție umană. Acest lucru poate crea oportunități pentru selecția naturală pentru a favoriza caracteristici care ajută coloniile să facă față condițiilor locale.

Populațiile care trăiesc liber din Europa pot, de asemenea, să păstreze caracteristici genetice asociate cu varietăți regionale de albine melifere care au devenit mai puțin comune în populațiile gestionate. Pentru cercetători, acest lucru face ca coloniile sălbatice să fie mai mult decât grupuri izolate care trăiesc în afara stupilor gestionați.

Ele pot servi ca rezervoare de diversitate genetică care ar putea să devină utile pentru înțelegerea capacității de adaptare, toleranța la boli și adaptarea la schimbările condițiilor de mediu.

Mai multe presiuni sunt implicate

Declinul nu pare să aibă o cauză unică. Disponibilitatea habitatelor este un factor important, deoarece coloniile care trăiesc liber necesită locuri potrivite pentru cuibărire. Pierderea arborilor bătrâni cu cavități naturale poate reduce numărul de locuri potențiale de cuibărire. Schimbările în peisaje pot reduce, de asemenea, varietatea și disponibilitatea plantelor înfloritoare care furnizează polen și nectar. Paraziții și patogenii reprezintă o altă provocare.

Acarienii Varroa sunt printre cele mai cunoscute presiuni care afectează sănătatea albinelor de miere, în timp ce expunerea la chimicale agricole poate influența, de asemenea, supraviețuirea coloniilor. Cercetătorii mai pun accentul și pe schimbările asociate cu apicultura modernă, reproducerea și mișcarea coloniilor.

Ce înseamnă statutul de pe lista roșie

Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat albinele sălbatice din Uniunea Europeană drept în pericol. Clasificarea tratează populațiile care trăiesc liber ca o îngrijorare distinctă de conservare, chiar dacă ele aparțin aceleiași specii ca albinele de miere gestionate comercial. Evaluarea se bazează pe dacă populațiile care trăiesc liber pot să se susțină fără asistență umană continuă.

Prin această abordare, o populație care depinde puternic de noi colonii care vin din stupii gestionați nu demonstrează același nivel de independență ca o populație sălbatică care se susține singură.

Protejarea locurilor naturale de cuibărire

Cercetătorii argumentează că protejarea albinelor de miere sălbatice necesită atenție acordată mediilor în care supraviețuiesc coloniile. Arborii mai în vârstă, vegetația diversificată și peisajele structurate natural pot oferi atât oportunități de cuibărire, cât și resurse alimentare. Monitorizarea este de asemenea importantă. O mai bună informație despre supraviețuirea coloniilor, reproducere și distribuție ar permite cercetătorilor să identifice populațiile care sunt stabile, în declin sau particular izolate.

Noile descoperiri evidențiază o latură mai puțin cunoscută a conservării albinelor de miere. Cercetarea demonstrează în ultimă instanță că conservarea nu poate fi axată doar pe coloniile gestionate. Albinele de miere sălbatice necesită și ele condiții adecvate pentru a supraviețui independent, făcându-și protejarea o parte importantă a conservării diversității ecologice.