Păduri străvechi

Plantele cu flori se numără astăzi printre cele mai răspândite forme de vegetație de pe Pământ, însă apariția lor ca grup dominant s-ar putea să nu fi fost atât de târzie pe cât credeau oamenii de știință.

O colecție remarcabilă de fosile descoperite în New Mexico sugerează că aceste plante formaseră deja comunități forestiere complexe.

De asemenea, ele produceau semințe și fructe relativ mari cu mult înaintea unui eveniment major de extincție care a transformat planeta.

Dovezile oferă o perspectivă nouă asupra dezvoltării pădurilor străvechi și a diversificării plantelor cu flori de-a lungul timpului.

O pădure conservată în cenușă vulcanică

Descoperirea provine dintr-un depozit de fosile cunoscut sub numele de Dori’s Tuff, parte a formațiunii Jose Creek din New Mexico. Cercetătorii estimează că materialul datează de acum aproximativ 74,6 milioane de ani, din perioada Cretacicului târziu.

O erupție vulcanică a acoperit zona cu cenușă, păstrând o imagine neobișnuit de detaliată a vegetației din împrejurimi. Spre deosebire de multe depozite fosilifere, în care resturile vegetale au fost transportate de râuri sau depuse în lacuri, acest sit surprinde o mare parte dintr-un peisaj străvechi în dispunerea sa inițială.

Stratul de cenușă se întinde pe aproximativ 1,2 kilometri, permițând cercetătorilor să examineze resturi vegetale de-a lungul unei porțiuni considerabile din fosta pădure.

Mii de frunze, flori, semințe, fructe și alte materiale vegetale fosilizate oferă indicii despre comunitatea existentă înainte de acoperirea cu cenușă.

Deoarece cenușa s-a depus relativ repede, depozitul oferă o imagine apropiată de o instantanee a unui ecosistem străvechi. Cercetătorii pot studia felul în care creșteau împreună diferite plante, în loc să se bazeze exclusiv pe exemplare izolate, colectate din locuri fără legătură între ele.

Plantele cu flori prosperau deja

Plantele cu flori, denumite științific angiosperme, au apărut mult mai devreme în istoria Pământului, în urmă cu aproximativ 135 de milioane de ani. Primele reprezentante erau adesea relativ mici și produceau semințe care se puteau răspândi fără prea mult ajutor.

Oamenii de știință au considerat frecvent că, în Cretacicul târziu, multe plante cu flori aveau încă o influență ecologică limitată. Potrivit acestei interpretări, răspândirea lor dominantă s-a produs în mare măsură după evenimentul de extincție de acum aproximativ 66 de milioane de ani.

Fosilele din New Mexico pun sub semnul întrebării această cronologie simplificată. Comunitatea conservată includea arbori cu flori și trunchiuri robuste, printre care se aflau rude ale laurilor și palmierilor. Aceștia creșteau alături de grupuri vegetale mai vechi, precum ferigile și coniferele.

Dovezile indică faptul că plantele cu flori deveniseră deja componente importante ale cel puțin unor ecosisteme forestiere cu mult înainte de sfârșitul Cretacicului.

Acest lucru nu înseamnă că toate regiunile aveau aceeași vegetație, ci demonstrează că vechile comunități vegetale puteau fi mai dezvoltate și mai variate decât sugerau interpretările anterioare.

Semințele și fructele dezvăluie o diferență majoră

Una dintre cele mai importante observații ale studiului privește dimensiunea semințelor și fructelor. Botaniștii folosesc adesea termenul „diasporă” pentru a desemna o sămânță împreună cu structurile asociate care contribuie la răspândirea acesteia în locuri noi.

În multe alte situri fosilifere din Cretacicul târziu, aceste structuri aveau, de regulă, dimensiuni apropiate de cele ale unei semințe foarte mici. În depozitul din New Mexico, dimensiunea lor medie era mai apropiată de cea a unei afine mari.

Cercetătorii au raportat că diferența corespundea unei creșteri de peste o sută de ori a volumului.

Colecția de fosile conținea aproape 80 de tipuri distincte ale acestor structuri, dintre care câteva măsurau aproximativ 2,5 centimetri în lungime. Această diversitate sugerează că plantele cu flori dezvoltaseră deja o gamă largă de strategii de reproducere.

Producerea unor semințe și fructe mai mari poate necesita un consum mai ridicat de resurse din partea plantei. Rezervele suplimentare pot susține creșterea timpurie, în timp ce structurile din jurul semințelor pot influența modul în care acestea se răspândesc.

Prin urmare, fosilele oferă dovezi utile despre strategiile ecologice apărute în această etapă a istoriei Pământului.

Ce înseamnă dovezile pentru evoluția plantelor

Studiul, publicat în revista Science la 25 iunie 2026, a fost coordonat de Jaemin Lee și a implicat cercetători de la University of California, Berkeley și alte instituții.

Rezultatele contestă ideea că dominanța ulterioară a plantelor cu flori s-a datorat în principal schimbărilor ecologice produse după extincția de la sfârșitul Cretacicului. Cel puțin în pădurea din New Mexico, diversitatea structurilor de reproducere era deja considerabilă cu milioane de ani mai devreme.

Totuși, fosilele nu pot stabili exact motivele pentru care au apărut semințele și fructele mai mari. Este posibil să fi contribuit mai mulți factori de mediu și ecologici, iar diferitele grupuri de plante ar fi putut urma trasee evolutive distincte.

Alte dovezi provenite din situri fosilifere vor ajuta cercetătorii să determine cât de răspândite au fost aceste tipare.

Depozitul fosilifer din New Mexico oferă o perspectivă valoroasă asupra unei păduri existente în urmă cu aproximativ 74,6 milioane de ani. În loc să explice pe deplin ascensiunea plantelor cu flori, dovezile rafinează cronologia și ridică noi întrebări despre evoluția lor.

Descoperirile viitoare ar putea arăta cât de răspândite erau aceste comunități forestiere timpurii și ce condiții de mediu au contribuit la diversitatea remarcabilă a plantelor cu flori din prezent.