Ecosisteme în pericol

Schimbările climatice transformă mediile naturale de pe întreaga planetă, însă oamenii de știință nu înțeleg încă pe deplin modul în care reacționează diferitele ecosisteme.

Chiar și în regiunile cunoscute pentru biodiversitatea lor extraordinară, schimbările importante ale mediului pot trece neobservate.

O nouă analiză internațională a evidențiat lacune semnificative în cercetarea ecosistemelor de tip mediteraneean, care adăpostesc numeroase specii rare de plante și sunt deosebit de vulnerabile la creșterea temperaturilor, secetă și incendii de vegetație.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea din Cape Town și de la Rețeaua Sud-Africană de Observare a Mediului. Rezultatele au fost publicate în 2026, în revista științifică Ecological Solutions and Evidence.

Ce ecosisteme sunt în pericol?

Ecosistemele de tip mediteraneean se găsesc în cinci regiuni ale lumii: bazinul mediteraneean, California, centrul statului Chile, sud-vestul Australiei și Africa de Sud.

Deși sunt situate la distanțe mari unele de altele, aceste regiuni au condiții climatice asemănătoare, cu veri calde și secetoase și ierni mai răcoroase și ploioase. Totodată, ele se remarcă printr-o diversitate excepțională a plantelor, inclusiv prin numeroase specii care nu se întâlnesc nicăieri altundeva în lume.

Cu toate acestea, secetele tot mai severe, modificarea regimului precipitațiilor și incendiile de vegetație exercită o presiune tot mai mare asupra vegetației. Înțelegerea modului în care plantele reacționează la aceste schimbări este esențială pentru protejarea acestor peisaje și pentru anticiparea transformărilor ecologice viitoare.

Ce au descoperit cercetătorii?

Oamenii de știință au analizat 128 de studii observaționale care au investigat modul în care comunitățile de plante reacționează la perturbările asociate schimbărilor climatice.

Rezultatele au scos la iveală un dezechilibru geografic semnificativ.

Doar 9% dintre studii au fost realizate în țările din Sudul Global, în ciuda importanței ecologice a Africii de Sud și Chile.

Cercetările s-au concentrat în principal în zone studiate mai intens, în special în California și în bazinul mediteraneean.

Această distribuție inegală a cercetărilor creează incertitudine, deoarece comunitățile de plante din regiuni diferite pot reacționa în moduri distincte la aceleași presiuni asupra mediului.

Prin urmare, dovezile obținute într-o anumită regiune nu pot explica automat ce se va întâmpla în alte zone.

De ce lipsesc observațiile științifice?

O mare parte din cunoștințele noastre despre efectele viitoare ale schimbărilor climatice provine din modele computerizate și experimente controlate.

Aceste metode sunt valoroase, însă nu pot înlocui pe deplin observațiile pe termen lung asupra plantelor care cresc în mediul lor natural.

Cercetătorii trebuie să înțeleagă modul în care se modifică vegetația de-a lungul anilor sau deceniilor, mai ales atunci când mai mulți factori de stres asupra mediului acționează simultan.

Analiza a mai arătat că doar 11 dintre cele 128 de studii au fost incluse în rapoartele de evaluare ale Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC).

Acest rezultat evidențiază cantitatea limitată de dovezi bazate pe observații disponibilă în principalele evaluări internaționale privind schimbările climatice.

Ce schimbări urmăresc oamenii de știință?

Cele mai multe studii au analizat seceta, variabilitatea climatică, incendiile de vegetație, înghețul și daunele provocate de insecte sau agenți patogeni.

Cercetătorii au măsurat în principal creșterea plantelor și starea generală a vegetației. Mult mai puține studii au investigat modificările diversității speciilor, schimbările sezoniere din ciclul de dezvoltare al plantelor sau procesele lor fiziologice.

De exemplu, informațiile despre înflorirea mai timpurie, pierderea capacității plantelor de a se recupera după secetă sau dispariția treptată a unor specii din anumite habitate ar putea oferi indicii valoroase despre capacitatea ecosistemelor de a rezista și de a se reface după perturbări.

În lipsa unor astfel de măsurători, oamenii de știință riscă să nu observe semnale de avertizare importante.

Pot fi toate schimbările atribuite climei?

Una dintre cele mai importante concluzii ale analizei se referă la dificultatea identificării cauzelor schimbărilor observate.

Faptul că vegetația se degradează într-o perioadă în care temperaturile cresc nu înseamnă neapărat că schimbările climatice sunt responsabile pentru această degradare.

Și alți factori, printre care activitățile agricole, speciile invazive, animalele care pasc și practicile de gestionare a terenurilor, pot influența ecosistemele.

Cercetătorii au constatat că relativ puține studii observaționale au utilizat metode avansate pentru a separa efectele schimbărilor climatice de cele ale altor factori de presiune asupra mediului.

Îmbunătățirea acestor metode ar putea face ca rezultatele cercetărilor viitoare să fie mai precise și mai fiabile.

În ce mod poate fi îmbunătățită cercetarea?

Autorii studiului recomandă consolidarea colaborării dintre oamenii de știință care cercetează toate cele cinci regiuni cu ecosisteme de tip mediteraneean.

Combinarea observațiilor de teren pe termen lung cu înregistrările istorice, imaginile din satelit și rezultatele experimentelor ar putea oferi o imagine mai cuprinzătoare asupra schimbărilor de mediu.

De asemenea, seturile de date existente ar putea conține informații utile care pot fi reevaluate cu ajutorul unor metode de analiză mai performante.

Dovezile mai solide i-ar ajuta pe specialiștii în conservarea naturii să identifice comunitățile de plante vulnerabile, să elaboreze măsuri de protecție mai eficiente și să înțeleagă care ecosisteme au cele mai mari șanse de a se reface după perturbări.

Rezultatele arată că protejarea biodiversității presupune mai mult decât anticiparea condițiilor climatice viitoare. Oamenii de știință trebuie să observe ce se întâmplă deja în natură și să înțeleagă cauzele acestor schimbări.