Auzul marin

Oceanul poate părea un univers dominat de sunetele naturii, însă mediile de coastă sunt tot mai afectate de zgomotele produse de ambarcațiuni, nave, aeronave și lucrări de construcție.

Pentru mamiferele marine care se bazează pe auz pentru a comunica și a se orienta în mediul înconjurător, identificarea sunetelor pe care le pot percepe reprezintă un pas important în protejarea bunăstării lor.

Înțelegerea capacităților auditive

Cercetătorii de la Universitatea Curtin și de la Societatea pentru Conservarea Naturii Taronga din Australia au efectuat teste auditive pe lei de mare australieni și foci cu nas lung. Studiul oferă un reper de bază pentru înțelegerea capacităților auditive ale ambelor specii și pentru evaluarea efectelor pe care sunetele produse de activitățile umane le-ar putea avea asupra lor.

Deși oamenii de știință au studiat auzul mai multor mamifere marine, informațiile detaliate despre aceste două specii australiene au fost limitate. Identificarea sunetelor pe care un animal le poate detecta este esențială pentru a stabili dacă zgomotul din mediul său îi poate perturba activitățile cotidiene.

Rezultatele sunt deosebit de relevante pentru leul de mare australian, o specie pe cale de dispariție, a cărei populație a fost estimată la aproximativ 12.000 de exemplare. O mai bună înțelegere a capacităților sale senzoriale i-ar putea ajuta pe cercetători să evalueze condițiile de mediu care îi pot influența bunăstarea pe termen lung.

Metodologia testării animalelor

Echipa de cercetare a lucrat cu doi lei de mare australieni și două foci cu nas lung la Grădina Zoologică Taronga din Sydney. Îngrijitorii le-au antrenat să reacționeze atunci când auzeau anumite tonuri. În timpul fiecărui test, animalul trebuia să apese o paletă după detectarea unui sunet. Răspunsurile corecte erau recompensate cu pește, permițând cercetătorilor să măsoare sensibilitatea auditivă printr-o procedură structurată.

Animalele au participat voluntar, prin metode de antrenament bazate pe recompense, fără a fi forțate să îndeplinească sarcinile. Această abordare le-a permis cercetătorilor să colecteze informații fără a supune animalele unui stres inutil.

Cercetătorii au prezentat sunete cu frecvențe și intensități diferite pentru a determina ce semnale puteau detecta animalele. Frecvența reprezintă numărul de oscilații ale unei unde sonore pe secundă și este asociată cu diferența percepută dintre sunetele grave și cele acute.

O descoperire importantă privind sensibilitatea auditivă

Atât leii de mare australieni, cât și focile cu nas lung au prezentat cea mai mare sensibilitate la sunete cu o frecvență de aproximativ 3,2 kilohertzi. Rezultatul oferă un reper util pentru înțelegerea auzului lor în aer. Acesta nu înseamnă că animalele pot auzi numai în acest interval de frecvență, ci identifică zona în care au manifestat o sensibilitate deosebită în timpul testelor.

Acest reper le permite oamenilor de știință să compare capacitățile auditive ale animalelor cu sunetele produse în mod obișnuit în mediile de coastă. Totodată, oferă o bază pentru cercetări viitoare privind diferența dintre sunetele pe care animalele le pot auzi și cele care le pot modifica în mod măsurabil comportamentul.

Profesoara Christine Erbe, cercetătoare la Centrul pentru Științe și Tehnologie Marină al Universității Curtin, a coordonat studiul. Cercetările sale se concentrează asupra sunetelor din mediul marin și a modului în care zgomotul poate afecta fauna sălbatică.

De ce contează zgomotul produs de activitățile umane

Zgomotele provenite de la ambarcațiuni, nave, aeronave, trenuri și lucrări de construcție pot ajunge la mamiferele marine atunci când acestea se odihnesc pe uscat. Cercetătorii au comparat datele despre auzul focilor cu nas lung cu informațiile privind sursele sonore asociate acestor activități și au constatat că multe dintre aceste sunete ar putea fi auzite de animale în timp ce se află pe uscat.

Faptul că un animal aude un sunet nu înseamnă automat că acesta îi provoacă daune. Efectul depinde de factori precum intensitatea, frecvența și durata sunetului, precum și de condițiile din mediul înconjurător. Totuși, identificarea sunetelor care se încadrează în intervalul auditiv al unui animal îi ajută pe oamenii de știință să stabilească sursele care necesită o analiză mai atentă.

Leii de mare și focile se bazează pe auz pentru activități importante, inclusiv comunicarea și perceperea mediului înconjurător. Prin urmare, cercetările privind capacitățile lor auditive pot contribui la evaluări mai bine fundamentate ale zgomotului din apropierea habitatelor și a zonelor de coastă.

Implicații pentru conservarea speciilor

Rezultatele ar putea contribui la evaluările impactului asupra mediului și la luarea deciziilor privind gestionarea zgomotului din apropierea habitatelor marine. Pe măsură ce dezvoltarea zonelor de coastă, transportul maritim și activitățile offshore continuă, informațiile fiabile despre auzul animalelor sălbatice devin tot mai utile.

Studiul evidențiază și importanța participării voluntare a animalelor la cercetare. Tehnicile de antrenament bazate pe recompense le permit cercetătorilor să investigheze capacitățile senzoriale fără a recurge la proceduri care provoacă suferință inutilă.

Cu toate acestea, sunt necesare cercetări suplimentare. Testele actuale au analizat auzul în aer, astfel că rezultatele nu explică pe deplin modul în care aceste specii aud sub apă sau felul în care diferitele sunete le influențează comportamentul în timp.

Înțelegerea capacităților auditive ale leilor de mare australieni și ale focilor cu nas lung le oferă oamenilor de știință un punct de plecare mai clar pentru evaluarea zgomotului din mediul lor. Următoarea provocare constă în stabilirea momentului în care sunetele perceptibile devin perturbatoare și în identificarea diferențelor dintre efectele produse pe uscat și cele din apă.

Pe măsură ce cercetările avansează, oamenii de știință ar putea dezvolta metode mai eficiente de gestionare a zgomotului ambiental și de protejare a bunăstării acestor mamifere marine remarcabile.