Grădinarii secreți

Hei Lykkers, într-o pădure tropicală de pe o insulă japoneză din apropierea Okinawa se ascunde o plantă neobișnuită, ușor de confundat cu o ciupercă.

Cercetătorii au descoperit că răspândirea semințelor sale depinde de niște aliați surprinzători, care până acum nu erau considerați importanți pentru acest proces.

O plantă neobișnuită

Balanophora fungosa este o plantă parazită fără culoare verde, care obține substanțele nutritive de care are nevoie de la rădăcinile altor plante. Aceasta poate produce până la un milion de semințe foarte mici, fiecare învelită într-un fruct uscat și minuscul.

Modul în care aceste semințe ajung în alte locuri i-a nedumerit mult timp pe cercetători. Deoarece planta crește în păduri tropicale umede și aproape lipsite de vânt, răspândirea prin simpla cădere a semințelor și transportul lor de către curenții de aer părea puțin probabilă.

Botanistul Kenji Suetsugu de la Universitatea Kobe a bănuit inițial că furnicile ar putea fi principalii transportatori. Fructele plantei au culori discrete, un miros asemănător drojdiei și se desprind cu ușurință, caracteristici care puteau atrage aceste insecte.

Furnicile nu erau răspunsul

Pentru a verifica această ipoteză, cercetătorii au acoperit plantele cu plase care permiteau trecerea furnicilor, dar împiedicau animalele mai mari să ajungă la fructe.

Rezultatul a fost neașteptat. Fructele nu mai erau colectate, ceea ce indica faptul că principalii dispersori nu erau furnicile.

Cercetătorii au instalat apoi camere care realizau imagini la intervale regulate pentru a observa ce animale vizitau plantele.

Înregistrările au dezvăluit adevărații transportatori ai semințelor: crabii de uscat din specia Coenobita brevimanus.

Crabii transportă semințele

Crabii îndepărtau fructele de pe plantă folosindu-și cleștii și uneori reușeau să desprindă într-o singură noapte întregul grup de fructe.

Unele dintre acestea rămâneau lipite de corpul crabului. Cercetătorul a observat apoi crabi care transportau fructele la câțiva metri distanță de plantele de origine.

Dar contribuția lor nu se oprește aici. Unele semințe au supraviețuit după ce au trecut prin sistemul digestiv al crabului. Acest lucru înseamnă că animalele pot răspândi semințele în două moduri, atât prin transportul lor pe suprafața corpului, cât și după consumarea fructelor.

Crabii de uscat pot parcurge distanțe de până la 100 de metri, ceea ce îi poate transforma în dispersori eficienți pentru această plantă.

Mirosul poate ghida crabii

Suetsugu a observat și că animalele păreau să caute în mod activ plantele mature. Cercetătorii nu au observat aceeași activitate în jurul plantelor care nu ajunseseră încă la maturitate.

Acest comportament sugerează că mirosul fructelor mature ar putea ajuta crabii să localizeze plantele. Aroma poate funcționa ca un semnal care le indică faptul că există o sursă de hrană disponibilă pe podeaua pădurii.

Descoperirea este importantă deoarece animalele nevertebrate de dimensiuni mici sunt adesea trecute cu vederea atunci când oamenii de știință studiază răspândirea semințelor. Cercetarea arată însă că acestea pot avea un rol important în deplasarea semințelor, mai ales pe insule, în habitate fragmentate și în pădurile umbrite.

Un partener neașteptat

Crabii de uscat sunt de obicei considerați omnivori, necrofagi sau consumatori de semințe, nu parteneri ai plantelor. Noua observație schimbă însă această perspectivă și oferă prima dovadă experimentală că acești crabi pot acționa atât ca dispersori externi, cât și ca dispersori interni ai semințelor.

Cercetătorii consideră că abundența crabului în pădurile de coastă și alimentația sa variată ar putea indica faptul că acest tip de interacțiune nu este un caz izolat.

Descoperirea oferă o perspectivă nouă asupra modului în care plantele parazite își răspândesc urmașii și arată că, în ecosistemele complexe, chiar și animalele aparent neobișnuite pot avea un rol esențial în ciclul de viață al unei plante.