Reacții faună-umanitate

Timp de mii de ani, activitatea umană a remodelat peisajele naturale. Orașele, fermele, autostrăzile și așezările au determinat fauna să se adapteze la medii tot mai dominate de oameni.

Cercetările noi sugerează că aceasta este doar o parte a poveștii. Animalele pot schimba și ele comportamentul pur și simplu pentru că oamenii sunt fizic în apropiere, chiar și atunci când peisajul înconjurător nu s-a schimbat.

Amplul studiu care combină urmărirea GPS a animalelor cu date anonimizate de localizare a telefoanelor mobile a descoperit că răspunsurile faunei sălbatice la oameni variază dramatic între specii și medii. Descoperirea cheie este că animalele reacționează nu doar la ceea ce construiesc oamenii, ci și la locul unde se află oamenii în realitate.

Un experiment natural sărar

Pandemia de COVID-19 a creat o ocazie neobișnuită pentru oamenii de știință. Blocarea a schimbat în mod dramatic traseele oamenilor, cât de des se mișcau și ce locuri vizitau. Cercetătorii au comparat mișcarea faunei în perioadele corespunzătoare din 2019 și 2020, folosind înregistrări GPS de la 4.581 de mamifere și păsări individuale reprezentând 37 de specii de-a lungul Statelor Unite continentale.

Urmărirea animalelor a fost destul de simplă. Urmărirea oamenilor a fost mai dificilă. Majoritatea studiilor referitoare la fauna sălbatică estimează presiunea umană indirect, uitând la lucruri precum drumuri, agricultură, clădiri sau densitatea populației.

Aceste măsurători arată au fost modificate peisajele, dar nu arată exact unde se mișcă oamenii într-un anumit moment. Pentru a rezolva această problemă, echipa a folosit informații anonimizate de geolocație a telefoanelor mobile cu detalii la nivel de cartier. Asta le-a permis cercetătorilor să separe modificările permanente ale peisajului de prezența fizică imediată a oamenilor.

Prezența umană schimbă comportamentul

Studiul a examinat atât teritoriile folosite de animale, cât și nișa lor ecologică, adică tipurile de habitate și resursele ocupate. Pentru majoritatea speciilor, modificarea peisajului singură nu putea explica comportamentul observat. Prezența umană a contat și ea. Aproximativ 57% dintre speciile studiate au fost influențate de ambele factori.

Activitatea umană a fost asociată cu schimbări în utilizarea spațiului sau nișele de mediu pentru aproximativ două treimi dintre speciile de mamifere și păsări. Aceasta înseamnă că conservatorii ar putea sărate presiunile importante dacă măsurătorile se referă doar la drumuri, ferme și dezvoltarea urbană, ignorând câți oameni sunt de fapt prezenți.

Zonele sălbatice pot fi mai sensibile

Unul dintre modelele cele mai interesante a apărut în peisajele mai puțin dezvoltate. Animalele erau adesea mai sensibile la prezența umană în locuri precum parcurile naționale decât în medii urbane puternic modificate. Aproximativ două treimi dintre speciile de mamifere și aproximativ 41% dintre speciile de păsări au redus cantitatea de habitat utilizată atunci când prezența umană și modificarea peisajului surveneau împreună.

Aceasta sugerează că animalele care trăiesc în zone relativ naturale ar putea răspunde puternic chiar și la creșteri temporare ale vizitatorilor.

Specii diferite, reacții diferite

Nu a existat un răspuns unic împărtășit de toată fauna sălbatică. Lupii, de exemplu, și-au extins utilizarea habitatului când oamenii erau prezenți. Cercetătorii sugerează că acest lucru ar putea reflecta istoria lungă de conflict cu oamenii, cu animalele întinzându-se sau călătorind mai departe pentru a evita activitatea umană.

Cerbul coadă albă s-a comportat diferit. Nișa lor ecologică s-a extins în peisajele mai puternic modificate, dar a devenit mai mică atunci când prezența umană a crescut. Cocorii grizzly au arătat un model aproape opus. Răspunsurile contrastante evidențiază de ce managementul faunei sălbatice nu poate depinde de o strategie universală. Fiecare specie are nevoi, toleranțe și modele comportamentale diferite.

Învațăminte din anthropauză

Studiul face parte dintr-un efort internațional mai amplu de cercetare care examinează fauna sălbatică în perioada pandemiei, uneori denumită „antrhopauză”. Acest proiect a adus împreună sute de cercetători și a compilat aproximativ un miliard de înregistrări de localizare de la aproximativ 13.000 de animale.

Lucrările anterioare au arătat deja schimbări majore în mișcarea mamiferelor și traficul maritim în perioadele de blocare. Ultimele rezultate adaugă o altă piesă importantă arătând măsurătorile directe ale mișcării umane pot îmbunătăți înțelegerea comportamentului faunei sălbatice.

Stres sau adaptare?

Rămâne o întrebare majoră fără răspuns. Dacă o animal schimbă locul unde se deplasează sau ce habitate folosește pentru că există oameni în apropiere, acea ajustare o ajută să supraviețuiască, sau este dovadă de stres? Cercetătorii analizează acum dacă animalele care își schimbă comportamentul în răspuns la presiunea umană se confruntă cu riscuri mai mari sau mai mici de deces.

Această distincție va fi crucială. O schimbare comportamentală poate părea o adaptare reușită, în timp ce, de fapt, forțează animalele în habitate mai sărace sau le face să consume mai multă energie.

Decizii de conservare mai bune

Cercetarea sugerează că planurile viitoare de conservare ar putea deveni mai precise prin combinarea informațiilor despre infrastructură cu modelele de activitate umană în timp real. În loc să declare simplu o întreagă zonă protejată, managerii ar putea lua în considerare momentele și locurile în care animalele au nevoie cel mai mult de spațiu de la oameni.

Legea mai largă este că coexistența poate depinde nu doar de protejarea habitatului, ci și de înțelegerea când prezența noastră fizică devine o perturbare. Prin acordarea de atenție atât peisajelor, cât și mișcării umane, politicile de conservare ar putea oferi faunei sălbatice spațiul de care are nevoie în momentele cele mai importante.