Pelicanul flămând

Pelicanul brun poate părea perfect adaptat plajelor calde, însă supraviețuirea sa depinde de ceva mult mai rece, aflat sub suprafață.

De-a lungul coastei Pacificului, aceste păsări se hrănesc în mare parte cu hamsii nordice. La rândul lor, hamsiile depind de apa rece și bogată în nutrienți care urcă din straturile mai adânci ale oceanului.

Acest proces, cunoscut sub numele de afloriment, hrănește planctonul și susține o întreagă rețea trofică marină. Când apele de la suprafață devin neobișnuit de calde, acest sistem poate începe să slăbească. Păsările nu sunt neapărat afectate direct de apa caldă. Pericolul începe adesea la câteva verigi mai jos de ele în lanțul trofic.

Căldura schimbă meniul

Valurile de căldură marine apar atunci când temperaturile oceanului rămân semnificativ peste valorile normale pentru o anumită regiune și perioadă a anului, timp de zile, săptămâni sau chiar luni.

Apa caldă de la suprafață poate împiedica ascensiunea apei mai reci și bogate în nutrienți. Când sunt disponibili mai puțini nutrienți, producția de plancton poate scădea. Acest lucru poate reduce sursa de hrană pentru organismele marine mici și pentru peștii furajeri, precum hamsiile, heringii și plevușca de Pacific.

Pelicanul nu este singura pasăre afectată. Murrele, alcidele mici, cormoranii și furtunarii depind, de asemenea, de pești, krill și copepode susținute de ecosistemele cu apă rece. Când prada devine rară sau se deplasează în alte zone, păsările marine pot fi nevoite să parcurgă distanțe mai mari și să consume mai multă energie doar pentru a găsi suficientă hrană.

Un val de căldură major

Pacificul de Nord se confruntă în prezent cu un val de căldură marină excepțional. La Scripps Pier, în San Diego, temperaturile zilnice ale oceanului s-au menținut cu aproximativ 1,7–3,9 °C peste medie timp de luni întregi, fiind doborâte 38 de recorduri zilnice de temperatură.

Este cea mai lungă perioadă continuă de temperaturi ridicate măsurată acolo în mai bine de un secol. În aceeași perioadă, pelicani bruni, cufundari, corcodei și cormorani emaciați au fost găsiți în anumite zone ale coastei, în timp ce centrele de reabilitare a faunei sălbatice au primit sute de păsări înfometate.

Mai la sud, studiile efectuate în Ecuador au înregistrat peste 1.500 de păsări marine moarte în lunile iunie și iulie 2026, cu mult peste numărul așteptat.

Momentul în care au avut loc aceste evenimente și mecanismul ecologic implicat indică o legătură puternică cu temperaturile neobișnuit de ridicate ale oceanului, deși moartea fiecărei păsări poate avea mai mulți factori contributivi.

Istoria arată riscul

Oamenii de știință au observat un tipar similar și în trecut. Între 2014 și 2016, un val de căldură marină uriaș, cunoscut sub numele de „Blob”, s-a extins din California până spre Alaska. Cercetătorii estimează că aproximativ patru milioane de murre comune au pierit în timpul acestui fenomen, alături de un număr mare de alte păsări marine.

Amploarea acestei mortalități a putut fi identificată deoarece voluntarii și cercetătorii monitorizau deja aceleași plaje de ani de zile. Comparând numărul neobișnuit de mare al păsărilor moarte cu valorile de referință stabilite anterior, oamenii de știință au putut observa că se întâmpla ceva excepțional.

Washington rezistă deocamdată

Condițiile sunt în prezent diferite mai la nord. Aflorimentul sezonier puternic a menținut apele de coastă din jurul statului Washington la temperaturi relativ apropiate de normal. Cercetătorii observă chiar un număr mai mare de pelicani bruni de-a lungul coastelor statelor Washington și Oregon în această vară, posibil deoarece păsările se deplasează către zone în care condițiile de hrănire rămân mai bune.

Nu se știe dacă aceste condiții vor continua până în toamnă. Monitorizarea pe termen lung va fi esențială, deoarece o singură săptămână călduroasă contează mult mai puțin decât înțelegerea modului în care temperatura, disponibilitatea hranei și populațiile de păsări se schimbă de-a lungul lunilor și anilor.

De ce contează monitorizarea

Valurile de căldură marine au devenit mai frecvente și mai intense în ultimele decenii, ceea ce face ca lipsurile repetate de hrană să reprezinte o preocupare tot mai mare pentru păsările marine. Oamenii de știință din domeniul conservării au avertizat că problema devine deosebit de gravă atunci când mortalitățile în masă apar mai rapid decât pot populațiile să se refacă între astfel de evenimente.

Asta nu înseamnă că fiecare perioadă caldă va provoca un episod de mortalitate în masă. Reacțiile rețelei trofice depind de regiune, durată, curenții oceanici, speciile-pradă și mulți alți factori. Dar păsările marine pot servi drept semnale vizibile ale schimbărilor care au loc în întregul ecosistem oceanic.

Când pelicanii și murrele încep să ajungă pe plaje subponderali și înfometați, problema poate să fi început cu mult timp înainte — odată cu apa mai caldă, reducerea nutrienților și un lanț trofic care rămâne treptat fără energie.

Lecția este mai importantă decât soarta unei singure specii. Populațiile sănătoase de păsări marine depind de oceane sănătoase, iar uneori primul semn că ceva s-a schimbat nu este găsit sub apă, ci ajunge pe țărm.