Plantele alpine

Vârfurile munților din Europa pot părea mai bogate în biodiversitate pe măsură ce temperaturile cresc, însă un nou studiu sugerează că acest aparent succes ascunde o tendință îngrijorătoare.

În timp ce tot mai multe specii de plante urcă spre mediile montane mai calde, speciile adaptate în mod special altitudinilor mari dispar tot mai des de pe anumite vârfuri.

Cercetarea, publicată în Știință (Science), a analizat datele pe termen lung privind vegetația de pe 62 de vârfuri montane din Europa.

Oamenii de știință au constatat că pierderile locale de plante s-au accelerat în ultimele două decenii, ceea ce ridică întrebări despre posibilitatea ca simpla creștere a numărului de specii să ofere o imagine incompletă a felului în care încălzirea transformă ecosistemele alpine.

Plantele montane urcă spre altitudini mai mari

De-a lungul unei mari părți a istoriei, mediile montane înalte au reprezentat o barieră naturală puternică. Sezoanele scurte de creștere, înghețul persistent și temperaturile scăzute împiedicau multe plante să supraviețuiască în apropierea vârfurilor munților.

Pe măsură ce Europa s-a încălzit, aceste restricții s-au redus. Plantele care trăiau anterior la altitudini mai mici și-au extins tot mai mult arealul către înălțimi mai mari, aducând noi specii în comunitățile alpine.

La prima vedere, această schimbare poate părea pozitivă, deoarece numărul total al speciilor de plante de pe multe vârfuri a crescut. Totuși, noul studiu arată că această creștere are loc în paralel cu pierderi tot mai mari ale speciilor care erau deja adaptate vieții la altitudini mari.

Mai multe specii pot ascunde pierderi importante

Cercetătorii au analizat date colectate prin GLORIA, un program internațional care monitorizează biodiversitatea montană de la altitudini mari.

Cele 62 de vârfuri europene incluse în studiu au fost analizate de patru ori între 2001 și 2022. Oamenii de știință au comparat speciile de plante prezente la fiecare analiză și le-au înregistrat pe cele care nu mai puteau fi detectate.

Procentul speciilor care au dispărut de pe anumite vârfuri a crescut în fiecare perioadă de analiză. Plantele al căror areal obișnuit este concentrat deasupra vârfului studiat au fost în mod special predispuse să se numere printre cele dispărute.

Acest lucru înseamnă că specialiștii de la altitudini mari, adică speciile care trăiesc deja în apropierea limitei mai reci a mediilor montane europene, se pot confrunta cu un dezavantaj tot mai mare pe măsură ce temperaturile continuă să crească.

Încălzirea a fost strâns legată de dispariție

Johannes Wessely de la Universitatea din Viena (University of Vienna), autorul principal al studiului, a explicat că plantele aveau o probabilitate mai mare să dispară de pe vârfurile care trecuseră printr-o încălzire mai accentuată.

El a remarcat că legătura cu creșterea temperaturii era chiar mai puternică decât efectul general al trecerii timpului.

Riscul dispariției locale a crescut, de asemenea, spre limita mai caldă și mai joasă a arealului altitudinal natural al unei specii.

Harald Pauli, coordonatorul GLORIA la Academia Austriacă de Științe (Austrian Academy of Sciences) și la Universitatea BOKU (BOKU University), a explicat că plantele care cresc deja în zone mai calde decât media propriului areal par mai vulnerabile la creșteri suplimentare ale temperaturii.

Unele pierderi ar fi putut fi întârziate cu decenii

Speciile specializate pentru zonele montane înalte sunt adesea neobișnuit de tolerante la condiții dificile și pot trăi mulți ani. Aceste caracteristici le pot ajuta să supraviețuiască mult timp schimbărilor de mediu, chiar și atunci când condițiile devin treptat mai puțin favorabile.

Oamenii de știință descriu acest răspuns întârziat drept „datorie de extincție”.

O populație poate continua să existe ani întregi după ce condițiile de mediu au început să depășească limitele pe care le poate tolera, însă efectivele sale pot scădea treptat până când specia dispare în cele din urmă din acel loc.

Studiul a constatat că disparițiile locale au fost adesea precedate de perioade mai lungi de declin al populației, susținând posibilitatea ca unele dintre pierderile observate în prezent să reflecte încălzirea începută cu decenii în urmă.

Coordonatorul proiectului, Stefan Dullinger, a avertizat însă că explicația bazată pe datoria de extincție necesită în continuare investigații. El a spus că ritmul crescut al disparițiilor ar putea reprezenta consecințe întârziate ale unor schimbări de mediu anterioare, însă sunt necesare cercetări suplimentare pentru confirmarea acestei interpretări.

Un viitor în schimbare pentru ecosistemele alpine

Rezultatele arată de ce numărarea totală a speciilor de pe un vârf montan poate să nu fie suficientă pentru evaluarea stării unui ecosistem.

Un vârf poate primi plante noi de la altitudini mai mici și, în același timp, poate pierde specii rare specializate, care nu se mai pot deplasa pur și simplu spre altitudini mai mari după ce ajung în vârf.

Rezultatul poate fi o bogăție mai mare de specii pe termen scurt, dar și o degradare treptată a comunităților de plante distincte care fac ecosistemele alpine unice.

Monitorizarea pe termen lung va fi, prin urmare, esențială. Pe măsură ce încălzirea continuă, cercetătorii vor trebui să urmărească nu doar speciile care ajung în munții Europei, ci și speciile specializate, prezente de mult timp, care dispar treptat fără să atragă atenția.