Peisaje și faună

Un teren poate părea sănătos și productiv, oferind în același timp condiții foarte diferite pentru fauna sălbatică.

Un amplu studiu european a analizat atât tipul de teren, cât și intensitatea administrării sale, pentru a determina locurile în care sunt întâlnite diferite specii.

Rezultatele arată că fauna nu reacționează într-un singur mod la transformarea peisajelor. Speciile răspândite și cele cu cerințe mai specifice pot întâlni condiții foarte diferite în aceleași tipuri de peisaje.

Un studiu amplu în Europa

Cercetători de la Universitatea din Surrey (University of Surrey), Institutul Internațional pentru Analiza Sistemelor Aplicate (International Institute for Applied Systems Analysis) din Austria și Muzeul de Istorie Naturală (Natural History Museum) au analizat tiparele habitatelor pentru 229 de specii de vertebrate asociate terenurilor agricole și pădurilor din Europa.

Analiza a inclus 123 de specii de păsări, 86 de mamifere și 20 de reptile și amfibieni.

În loc să analizeze doar condițiile climatice, cercetarea s-a concentrat asupra modului de utilizare a terenurilor și a intensității administrării acestora.

Oamenii de știință au folosit modele de distribuție a speciilor pentru a estima legătura dintre diferite peisaje și prezența mai multor specii în arealele lor europene.

Ce înseamnă intensitatea utilizării terenurilor?

Intensitatea utilizării terenurilor descrie gradul în care o suprafață este administrată. În agricultură, un nivel mai ridicat de intensitate poate presupune utilizarea mai frecventă a utilajelor, îngrășămintelor și pesticidelor.

În silvicultură, administrarea intensivă poate include cicluri mai scurte de recoltare și plantări mai uniforme.

Aceste diferențe sunt importante deoarece modificarea structurii și administrării unui peisaj poate schimba condițiile disponibile pentru fauna sălbatică.

Studiul indică însă faptul că tipul de teren a avut, în general, o influență mai puternică asupra calității habitatului decât intensitatea administrării luată separat.

Terenurile agricole prezintă o diferență clară

Cercetarea a arătat că speciile asociate terenurilor cultivate și pajiștilor au avut, în general, condiții mai favorabile în zonele agricole administrate cu o intensitate mai redusă decât în suprafețele similare gestionate mai intensiv.

Acest tipar sugerează că reducerea presiunii exercitate asupra anumitor peisaje agricole ar putea crea condiții favorabile pentru un număr mai mare de specii. Cercetătorii au evidențiat și valoarea potențială a refacerii zonelor cu apă și a zonelor umede, în special pentru speciile asociate mediilor agricole.

Rezultatul nu înseamnă că toate speciile reacționează identic. Preferințele legate de habitat diferă considerabil, ceea ce face dificilă formularea unor concluzii generale despre fauna sălbatică și agricultură.

Pădurile dezvăluie un alt tipar

Speciile asociate pădurilor au prezentat o relație mai complexă cu intensitatea administrării.

Potrivit studiului, intensitatea a avut cea mai puternică influență asupra speciilor răspândite, care uneori păreau să beneficieze de peisajele administrate mai intensiv.

În schimb, speciile mai rare și cele cu cerințe de habitat mai specifice au avut alte necesități. Această diferență este importantă deoarece un peisaj care susține fauna răspândită nu oferă neapărat condițiile necesare speciilor cu cerințe de habitat mai restrânse.

Orașele pot fi potrivite pentru anumite specii

Unul dintre rezultatele notabile ale cercetării a fost legat de zonele urbane. Terenurile urbane au fost identificate drept cel mai potrivit habitat pentru multe dintre speciile analizate, în special pentru speciile deja răspândite și capabile să trăiască în apropierea oamenilor.

Acest lucru nu înseamnă că extinderea orașelor aduce automat beneficii pentru biodiversitate.

Rezultatul evidențiază, în schimb, diferențele dintre reacțiile speciilor la mediile modelate de activitatea umană.

Speciile generaliste și răspândite se pot adapta la condițiile din orașe, în timp ce speciile cu cerințe mai specifice pot depinde de peisaje mai puțin dezvoltate.

De ce speciile rare au nevoie de atenție

Diferența dintre speciile răspândite și cele cu cerințe mai specifice reprezintă unul dintre punctele centrale ale cercetării. Speciile cu o distribuție largă pot folosi mai multe tipuri de medii, având astfel mai multe posibilități atunci când peisajele se schimbă.

Speciile cu areale mai restrânse pot avea mai puține alternative atunci când condițiile favorabile dispar.

Pentru acestea, protejarea anumitor caracteristici ale habitatului poate fi mai importantă decât simpla păstrare a unor suprafețe mari de spațiu verde.

Cercetătorii sugerează că reducerea intensității administrării în anumite terenuri cultivate și pajiști, refacerea zonelor umede și diminuarea silviculturii intensive ar putea aduce beneficii pentru conservarea anumitor specii, în special pentru fauna forestieră cu cerințe de habitat mai specifice.

Ce arată rezultatele

Studiul demonstrează de ce conservarea habitatelor nu se poate baza pe o singură abordare. Două zone pot părea la fel de verzi, însă valoarea lor pentru fauna sălbatică poate fi diferită în funcție de modul în care este folosit terenul, de vegetația prezentă și de intensitatea administrării.

Înțelegerea acestor diferențe îi poate ajuta pe cercetători și pe administratorii terenurilor să identifice mediile importante pentru anumite specii.

Cercetarea subliniază și necesitatea de a ține cont de fauna mai puțin răspândită atunci când sunt evaluate modificările terenurilor agricole, forestiere și urbane.

Cercetarea europeană oferă o imagine detaliată a modului în care tiparele de utilizare a terenurilor influențează habitatele faunei. Recunoașterea acestor diferențe poate contribui la o planificare mai precisă a habitatelor și la protejarea varietății de specii care depind de anumite tipuri de peisaje.