Adevăratele ecosisteme

Plantarea de arbori a devenit una dintre cele mai recunoscute răspunsuri la schimbările climatice. Totuși, adăugarea pădurilor în fiecare teren disponibil ar putea face mai mult rău decât bine.

Cercetările ecologice evidențiază de ce restaurarea reușită depinde de înțelegerea ecosistemelor locale, protejarea biodiversității existente și recunoașterea faptului că peisajele natural deschise au un rol important în reglarea climei.

De ce mai mulți arbori nu sunt Întotdeauna mai buni

Programele de restaurare la scară largă au obiective ambițioase din punct de vedere ecologic. De exemplu, Challenge-ul de la Bonn își propune să aducă 350 milioane de hectare de peisaje degradate și defrișate în proces de restaurare până în 2030. Cu toate acestea, restaurarea nu înseamnă neapărat acoperirea fiecărui teren cu arbori.

Pajiștile, tufișurile și savanele sunt uneori confundate cu medii degradate pentru că le lipsește vegetația densă. În realitate, multe dintre acestea sunt ecosisteme vechi care s-au adaptat pentru a supraviețui secetei, ploilor imprevizibile și condițiilor de creștere dificile. Introducerea unei acoperiri extinse cu arbori în aceste peisaje poate perturba habitatele stabilite, poate amenința speciile native și poate pune presiune suplimentară asupra resurselor de apă deja limitate.

Costul ascuns al plantării

Arborii absorb dioxid de carbon, dar impactul lor asupra mediului se extinde dincolo de stocarea carbonului. În regiunile uscate, plantarea la scară largă poate crește competiția pentru apă. Speciile neadecvate de arbori pot reduce debitul râurilor, afecta rezervele de apă subterană și lăsa mai puțină apă disponibilă pentru agricultură și comunitățile înconjurătoare.

Există și o consecință mai puțin evidentă care implică lumina soarelui. Pajiștile deschise și solurile pale reflectă adesea mai multă energie solară decât coroanele forestiere mai întunecate. Înlocuirea acestora cu arbori poate reduce această reflexivitate, cunoscută sub numele de albedo, potențial anulând unele dintre beneficiile de răcire obținute prin absorbția suplimentară a carbonului.

Prin urmare, plantarea arborilor în locații neadecvate poate furniza mai puține beneficii climatice decât se aștepta, chiar și atunci când arborii cresc cu succes.

Învățând din regiunile uscate ale Africii

Africa oferă exemple valoroase despre motivul pentru care restaurarea trebuie să reflecte condițiile locale de mediu. Inițiativa Marelui Zid Verde, lansată în 2007, a avut inițial în vedere o centură extinsă de arbori în Sahel pentru a combate desertificarea. Abordarea sa s-a evoluat de atunci către o restaurare extinsă a peisajului, agricultură durabilă și reziliență comunitară.

În Niger, fermierii au restaurat cu succes aproximativ cinci milioane de hectare prin regenerarea naturală gestionată de fermieri. În loc să se bazeze exclusiv pe sămânțe proaspăt plantate, aceștia protejează și gestionează arborii și tufișurile native care cresc din rădăcinile, tocăturile și semințele existente. Această abordare poate îmbunătăți productivitatea agricolă, în timp ce susține vegetația deja adaptată la clima regiunii.

Reevaluarea acțiunilor climatice

Plantarea de arbori rămâne valoroasă acolo unde pădurile au fost distruse și speciile native pot prospera. Problema apare atunci când obiectivele de plantare devin mai importante decât consecințele ecologice. Restaurarea eficientă ar trebui măsurată prin soluri mai sănătoase, aprovizionări stabile cu apă, specii native prospere și îmbunătățirea mijloacelor de trai locale în loc să se numere simplu arborii proaspăt plantați.

Protejarea planetei nu necesită întotdeauna crearea de mai multe păduri. Uneori, progresul ecologic cel mai semnificativ vine din recunoașterea valorii peisajelor care funcționează deja exact așa natura a prevăzut.